Granturi mici vor fi oferite instituțiilor de Asistență Medicală Primară (AMP) pentru îmbunătățirea calității serviciilor medicale

Peste 140 de medici de familie, asistenți medicali și conducători ai centrelor de sănătate din 10 raioanele: Fălești, Ungheni, Ștefan Vodă, Cahul, Orhei, Criuleni, Taraclia, Vulcănești, Edineț și Briceni au posibilitatea de a accesa granturi mici în valoarea de 3500 CHF ( appx. 3000 EUR) pentru fiecare proiect de îmbunătățire a calității serviciilor medicale, în cadrul proiectului ”Viața Sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile” finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare.  

 

Îmbunătățirea și consolidarea calității serviciilor medicale în domeniul medicinii primare este esențială pentru: ameliorarea sănătății populației, satisfacția pacienților, reducerea costurilor pentru serviciile medicale și îmbunătățirea activității prestatorilor de servicii.

 

Prin intermediul acestor granturi mici, proiectul Viața Sănătoasă urmărește reducerea deficienților și carențelor în prestarea serviciilor de prevenire și gestionare a cazurilor cu boli netransmisibile, cum ar fi: diabetul zaharat, hipertensiunea, bolile cardiovasculare și altele, frecvent întâlnite în Moldova.  

 

Pentru a ajuta participanții în elaborarea proiectelor de obținere a granturilor, proiectul ”Viața Sănătoasă” a organizat un atelier de lucru unde experții internaționali și naționali ai proiectului le-au descris principiile, abordările și managementul pacientului cronic. De asemenea, aceștia au fost îndrumați cum să scrie corect un proiect, vorbindu-le despre instrumentele ce pot contribui la îmbunătățirea calității serviciile medicale, gestionarea schimbării produse, analiza situațională, modalitatea de luare a deciziilor și definirea obiectivelor și indicatorilor în cadrul unui proiect, dar și despre evaluarea rezultatelor obținute și monitorizarea proiectelor.

 

Anterior alte două sesiuni de instruire au avut loc în Chișinău, Cahul și Edineț susținute de experții internaționali în managementul calității: dr. Manfried Zahorka (Institutul Elvețian Tropical și de Sănătate Publică) și Nicu Fota (Centrul Româno-Elvețian pentru dezvoltarea sistemului de sănătate).

 

Suplimentar, experții proiectului au pus la dispoziția participanților un ghid ce descrie pașii procesul de elaborare a proiectelor privind îmbunătățirea continuă a calității serviciilor medicale. Proiectele de granturi vor fi susținute pentru o perioadă de la 6 la 9 luni.

 

Termenul limită de depunere a proiectelor de îmbunătățire a calității serviciilor medicale în atenția proiectului este 12 octombrie 2018.

 

Proiectul ”Viața sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile (BNT)” este implementat de Institutul Elvețian Tropical și de Sănătate Publică și finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare. Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea stării de sănătate a populației din Republica Moldova prin reducerea poverii bolilor netransmisibile. Proiectul se implementează în 10 raioane pilot: Fălești, Ungheni, Ștefan Vodă, Cahul, Orhei, Criuleni, Taraclia, Vulcănești, Edineț și Briceni.



Categorii de noutăți
    Nu am găsit nimic!

Cele mai recente articole


Ministerul Sănătății lansează Campania națională de comunicare pentru recunoașterea semnelor accidentului vascular cerebral (AVC)

Cu ocazia Zilei mondiale a accidentului vascular cerebral, Ministerul Sănătății...


Sunt gata șase Planuri de îmbunătățire a sănătății persoanelor cu risc pentru bolile netransmisibile din Chișinău și Bălți: Modelul COM-B

Chișinău, 5 august 2024 - Recent, specialiștii în promovarea sănătății din asistența medicală primară și sănătate publică din Chișinău și Bălți au...


Formare în Asistența Integrată la Chișinău și Bălți

Chișinău și Bălți găzduiesc ateliere de formare pentru echipe multidisciplinare