Peste 740 de cadre medicale din 15 raioane sunt instruite în aplicarea protocoalelor PEN

În perioada 7 iulie – 26 septembrie 2025, în 15 raioane ale Republicii Moldova se desfășoară ateliere de formare la locul de muncă, dedicate echipelor medicilor de familie, pentru aplicarea a două Pachete de intervenții esențiale în bolile netransmisibile (PEN).

Protocoalele PEN nr. 1 și nr. 2 sunt instrumente moderne de lucru pentru medicii de familie și asistenții medicali, menite să prevină atacul de cord, accidentul vascular cerebral (AVC), bolile renale, hipertensiunea arterială (HTA) și diabetul zaharat (DZ). Aceste afecțiuni fac parte din grupul bolilor netransmisibile (BNT), care reprezintă principala cauză de morbiditate, dizabilitate și mortalitate prematură, contribuind la 88% din totalul deceselor în Republica Moldova. Protocoalele includ pași standardizați pentru consultarea și consilierea pacientului, punând accent pe promovarea unui mod sănătos de viață, prevenirea și managementul integrat al acestor boli.

În cadrul atelierelor, circa 740 de medici de familie și asistenți medicali își dezvoltă abilitățile practice în aplicarea protocoalelor PEN, fiind instruiți direct în instituțiile medicale, fără a perturba activitatea clinică zilnică. Această etapă de formare face parte dintr-un proces național de instruire în cascadă, livrat de la egal la egal, de formatori locali instruiți anterior de formatorii naționali.

Instruirile sunt organizate în baza unui ordin al Ministerului Sănătății, care susține formarea continuă a echipelor din asistența medicală primară în aplicarea PEN, cu scopul de a avea un impact direct asupra prevenirii și controlului bolilor netransmisibile în localitățile din întreaga țară.

Atelierele sunt desfășurate de Proiectul moldo-elvețian „Viață sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile”, implementat de Institutul Tropical și de Sănătate Publică din Elveția (Swiss TPH), cu susținerea financiară a Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova.



Categorii de noutăți
    Nu am găsit nimic!