Termeni de referință pentru selectarea unei companii/ agenții de creație care să dezvolte o campanie națională de informare și sensibilizare a populației privind prevenirea accidentului vascular cerebral (AVC)

Termeni de referință pentru selectarea unei companii/ agenții de creație care să dezvolte o campanie națională de informare și sensibilizare a populației privind prevenirea accidentului vascular cerebral (AVC)

Informații generale

Bolile netransmisibile (BNT) reprezintă prima cauză de morbiditate (îmbolnăvire) și mortalitate în lume și în Republica Moldova. BNT-urile constituie 87% din numărul total al deceselor la nivel național, fiind condiționate, preponderent,  de bolile aparatului circulator (56,3%). (2020, ANSP/MS)

În anul 2021, comparativ cu anul 2020, mortalitatea prematură (la persoanele cu vârsta de 30-70 ani) cauzată de bolile aparatului circulator a fost în creștere: 473,1 (2021), comparativ cu 469,7 (2020) la 100000 populație. Decesele premature pe seama bolilor circulatorii au prevalat la bărbați față de femei și au fost mai multe la locuitorii din zonele rurale, față de locuitorii din urbe.

Pentru reducerea poverii înalte a bolilor aparatului circulator sunt prioritare și esențiale aplicarea combinată a celor mai bune intervenții de sănătate publică la nivel populațional și de bune practici la nivelul sistemului de sănătate. Pandemia de COVID-19 a accentuat vulnerabilitatea persoanelor cu BNT și importanța accesului timpuriu la asistența medicală.

Proiectul „Viață sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile” este în cea de-a doua fază de implementare și sprijină continuu Ministerul Sănătății în demersul acestuia de implementare a politicilor naționale privind controlul și prevenirea BNT prioritare, precum și a celor mai bune practici clinice în managementul bolilor vizate. Viziunea proiectului este ca Republica Moldova, către anul 2030, să-și atingă obiectivele privind Acoperirea universală cu servicii medicale (UHC) și Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) legate de sănătate. Urmând această viziune, scopul proiectului este de a contribui la îmbunătățirea stării de sănătate a populației țării prin reducerea poverii BNT.

Astfel, sunt trasate trei rezultate pentru a atinge scopul propus:

  • Rezultatul 1: Instituțiile din domeniul sănătății promovează cele mai bune intervenții ale OMS și își desfășoară activitatea bazată pe evidențe, având o abordare multisectorială, pentru îmbunătățirea cunoștințelor populației despre sănătate;
  • Rezultatul 2: Serviciile integrate de calitate sunt susținute prin regulamente și instruirea prestatorilor de servicii pentru îmbunătățirea prevenirii și gestionării BNT;
  • Rezultatul 3: Populația își asumă responsabilitatea pentru propria sănătate, își revendică drepturile la sănătate și responsabilizează factorii de decizie să răspundă la nevoile de sănătate, inclusiv și pentru pacienții cu BNT și vulnerabilități.

Proiectul își desfășoară activitatea în Republica Moldova prin intermediul Unității de Facilitare a Proiectului (UFP), cu sediul la Chișinău.

În contextul creării a 11 Unităţi Primare de deservire a victimelor unu accident vascular cerebral (AVC) și pentru accelerarea accesului pacientului la asistența medicală specializată, Ministerul Sănătății a solicitat susținerea din partea Proiectului „Viață sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile” în desfăşurarea campaniilor de sensibilizare a populației privind cunoașterea primelor semne ale AVC pentru ca populația să apeleze cât mai timpuriu după ajutorul medical, dar și pentru a promova serviciile nou create. Drept răsăpuns, planul de lucru al Proiectului pentru anii 2022-2023 include sub-activitatea „Sensibilizarea populației privitor la riscurile AVC, primele semne și apelarea precoce la ajutor prin activități concrete integrate în toate pachetele de lucru ale Proiectului, inclusiv prin dezvoltarea materialelor informative și altor produse cu diseminarea acestora”.

Astfel, Proiectul „Viață sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile” este în căutarea unei companii/agenții de creație care să dezvolte o campanie națională de informare și sensibilizare a populației privind importanța cunoașterii semnelor AVC-ului în vederea luării unor măsuri imediate pentru a reduce povara individuală și comunitară a patologiei.

Contextul campaniei

Patologia cerebrovasculară rămâne constant la un nivel înalt în Republica Moldova. În anul 2022 au fost înregistați 77 748 de pacienți, dintre care peste 10 mii de persoane au suferit un AVC, 13% din care sunt de vârstă activă.

Accidentul vascular cerebral sau AVC-ul este o urgență medicală care apare ca urmare a  întreruperii sau reducerii alimentării cu sânge a unei părți a creierului, fapt care cauzează moartea rapidă a celulelor creierului. Un pacient netratat pierde aproximativ 1.9 milioane de neuroni în fiecare minut din zona afectată. 

AVC-ul este una dintre principalele cauze de mortalitate și invaliditate în lume, și în țara noastră. Experții Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) estimează că până în anul 2030, AVC-ul va deveni principala cauză de mortalitate [2]. Patologia este o consecință a mai multor factori de risc comportamentali și maladii (hipertensiunea arterială, maladiile cardiovasculare), dar și a cunoștințelor limitate despre această boală.

Conform datelor Registrului internațional RES-Q (care cuprinde datele a 15 spitale din republică) în anul 2022 - 12,4% din pacienți au decedat în perioada acută și 16,8% au decedat în decurs de 3 luni de la debutul bolii [4], majoritatea pacienților ramân cu sechele în urma AVC, datorită paraliziei totale sau parțiale, în așa mod prezentând un grad de handicap. Conform datelor științifice peste 30% din pacienți rămân dependenți de rude și sunt incapabili de a se autodeservi [5].

Cercetătorii afirmă că 80%-90% din cazurile de AVC ar putea fi prevenite, prin modificarea stilului de viață și prevenirea factorilor de risc comportamentali, adică modificabili: alimentația nesănătoasă, sedentarismul, consumul de tutun, alcool [3]. În contextul poverii bolilor netransmisibile, și în special al AVC-ului, nevoia de educație pentru sănătate rămâne a fi o prioritate.

Intervențiile proiectului în alfabetizarea populației[1] privind factorii de risc modificabili pentru hipertensiunea arterială (HTA) a sporit cu 10% nivelul de alfabetizare în sănătate, dar și cunoașterea complicațiilor hipertensiunii arteriale (HTA), inclusiv AVC, în rândul populației din 10 raioane pilot din Faza I a proiectului (aa. 2016-2020) comparativ cu cele 10 raioane control.

Totodată, conform datelor studiilor STEPS 2021 și 2013, la nivel de țară, ponderea personelor de 18-69 ani care au 3-5 factori de risc ai BNT este în creștere cu aproximativ 2%, în special la bărbați față de femei.

Potrivit datelor registrului RES-Q, populația se adresează târziu pentru asistență medicală în cazul apariției simptomelor AVC. În perioada anilor 2017-2022, circa 75% din pacienții cu AVC nu s-au încadrat în fereastra terapeutică (timpul optim în care se poate interveni pentru a diminua gravitatea sechelelelor, care constituie 3,5 - 4 ore de la debutul simptomelor AVC). În anii 2021-2022, timpul mediu de la debutul simptomelor AVC până la spitalizare a constituit între 9 - 15 ore.

Problema: Populația adultă nu cunoaște factorii de risc modificabili care conduc la AVC, majoritatea vârstnicilor, adulților, tinerilor, preadolescenților, adolescenților nu cunosc semnele AVC-ului și nu ajung la spital în fereastra terapeutică (maxim 4,5 ore de la debutul bolii).

Publicul-țintă primar: populația generală, adulții (>18 ani) – bunici, părinți, copii (rol în familie).

Acest public, fiind informat și sensibilizat despre factorii de risc ai AVC-ului și ai semnelor AVC-ului, îi va recunoaște și va putea interveni adecvat în vederea prevenirii patologiei și a complicațiilor acestora. 

Publicul-țintă secundar: preadolescenți (10-14 ani), adolescenți (15-19 ani) – copii, nepoți, elevi, studenți (rol în familie și social).

Acest public, fiind informat și sensibilizat despre factorii de risc ai AVC-ului și semnele AVC-ului, va putea influența comportamentul părinților, bunicilor în vederea recunoașterii factorilor de risc pentru AVC și ai semnelor AVC și va putea interveni adecvat în vederea prevenirii patologiei, respectiv, și a complicațiilor acestora. 

Scop: Să informeze și sensibilizeze populația din Republica Moldova despre factorii de risc, semnele/manifestările clinice ale AVC-ului în vedrrea luării unor măsuri imediate pentru a reduce povara acestei patologii asupra rudelor/populației/țării.

Obiectiv 1: Să informeze populația despre factorii de risc comportamentali și biologici ai AVC.

Obiectiv 2: Să sensibilizeze populația despre semnele/manifestările clinice ale AVC-ului și eminența de a acționa, apelând la 112.

Obiectiv 3: Să promoveze disponibilitatea celor 11 centre primare de AVC și a unui centru complet de AVC.

Mesajele campaniei vor respecta principiile egalității de gen și vor asigura incluziunea socială a celor mai vulnerabile și afectate persoane de BNT.

Notă: mai multe detalii despre proiectul de campanie pot fi solicitate prin e-mail: lilia.onea@viatasan.md

Sarcinile de bază

În colaborare și la recomandările Specialistului în Comunicare, compania/agenția selectată va:

  • Elaboreze Message-Boxul campaniei în baza informației primite de la comanditar;
  • Testa mesajele elaborate, folosind focus-grupul, ca instrument sociometric (creat din reprezentanți ai grupurilor-țintă primar și secundar);
  • Elabora conceptul final al campaniei de informare care va include canalele/modalitățile de diseminare și produsele potrivite pentru atingerea obiectivului campaniei în baza informației primare de la comanditar;
  • Face propuneri cu referire la plasarea spotului video și audio la canalele tv și radio potrivite pentru grupurile-țintă ale campaniei;
  • Dezvolta scenariile și storyboard-urile pentru spoturile video și scenariile audio ale campaniei, acestea vor include mesajele din Message-Box și vor reflecta scopul și obiectivele campaniei;
  • Produce spoturi video, conform scenariului elaborat și aprobat de comanditar.
  • Produce spoturi audio, conform scenariului elaborat și aprobat de comanditar;
  • Face modificările necesare în spoturi ori de câte ori va fi necesar, la cerința comanditarului și se va asigura de aprobarea spoturilor înainte de a fi difuzate;
  • Subtitra în limba rusă spotul video, iar pentru spotul audio va înregistra versiunea în limba rusă;
  • Dezvolta alte materiale ale campaniei (design și conținut), în baza tabelului de livrabile și la solicitarea comanditarului;
  • Gestiona procesele de producție și post producție ale campaniei;
  • Desfășura focus-grupul repetat, post-campanie pentru evaluarea calitativă a impactului campaniei;
  • Evalua impactul cantitativ, prin analiza datelor statistice ale canalelor de informare și calitativ al campaniei în baza rezultatelor focus-grupului repetat, post-campanie;
  • Elabora raportul cantitativ-calitativ al campaniei (impactul mediatic al campaniei).

Cerințele față de candidați  

Experiența necesară:

  • Experiență de minimum 3 ani de producție și post producție a produselor media și social media, inclusiv elaborare a scenariilor, a spoturilor video și audio sociale în baza principiilor de marketing social;
  • Experiență de minimum 3 ani în elaborarea conceptelor, planurilor de comunicare, rapoartelor de impact a campaniilor sociale în baza principiilor de marketing social;
  • Experiență în elaborarea, diseminarea/distribuirea materialelor sociale la canalele TV naționale și locale și în social media;
  • Experiență în măsurarea impactului produselor TV;
  • Experiență de negociere a costurilor de plasare pe canalele TV, radio, portaluri;
  • Echipament tehnic necesar pentru etapele de producție și post-producție;
  • Experiență de lucru cu donatorii externi;
  • Elaborarea și/ori implementarea campaniilor de informare/comunicare în domeniul sănătății vor fi considerate un avantaj.

Competențele necesare:

  • Echipă creativă pentru elaborarea și dezvoltarea materialelor originale;
  • Cunoștințe, abilități, capacități în elaborarea materialelor de copyright și grafice;
  • Cunoștințe, abilități, capacități în producerea spoturilor video și audio;
  • Cunoștințe, abilități, capacități în digital media;
  • Flexibilitate și mobilitate, bază tehnică proprie pentru filmări și montări ale produselor video/audio, astfel încât produsul final să corespundă cu cerințele înaintate de comanditar;
  • Capacitate de negociere a planurilor tarifare pentru costurile de plasare cu canalele TV și radio, portaluri. 

Descrierea produselor livrate și data limită pentru prezentarea acestora în versiune finală

Livrabile

Specificațiile tehnice

Termenul limită

Conceptul creativ și vizual al Campaniei, planul campaniei

Conceptul campaniei trebuie să conțină: problema, analiza Swot, sloganul, message-boxul, abordarea mediatică, descrierea materialelor produselor informaționale (conținut, culori, semnificație, poziționare etc.) dezvoltate în baza informației primite de la comanditar, a canalelor informaționale, costurile, timeline-ul/planul.

31 iulie, 2023

Spot video (public țintă primar și secundar)

Durata max. 50 sec.

Voce în limba română cu subtitrări în limba rusă

Adaptarea formatului pentru plasarea la canale tv, paginile de socializare Facebook, Instagram, Tik-Tok, pagini web (full HD, web ready etc.)

31 august, 2023

Spot audio (public țintă primar și secundar)

  • Durata max. 45 sec.
  • În limbile română și rusă

 

31 august, 2023

Alte produse (design și plasare)

  1. Poster despre semnele AVC, format A2 (A3) despre semnele AVC  (pentru plasare în instituțiile medicale, farmacii, oficii poștale, primării) - design
  2. Flyere A5 pentru promovarea noilor centre primare de AVC (plaste în locurile cele mai aglomerate din localități) - design
  3. Panouri stradale (bilboard-uri) – design și plasare

 

PR. Evenimente & Merch

 

  1. Comunicate de presă
  2. Postări pe pagina de Facebook a Campaniei
  3. Interviuri și emisiuni TV și radio
  4. Roll-up Campanie
  5. Brandwall Campanie sau instalații permanente în grădinile publice din țară ale Campaniei
  6. Maiouri
  7. Chipiuri
  8. Seturi de cadouri pentru câștigătorii concursurilor   

August - Septembrie, 2023

Campanie digitală privind recunoașterea de către populație a semnelor AVC

 

  1. 1 banner web
  2. 15 de postări (text+imagine)
  3. 5 testimoniale-video (adult care a suferit AVC, tânăr care a suferit AVC, femeie însărcinată/tânără mămică care suferit AVC, rudă a unei victime de AVC, medic neurolog)
  4. 1 infografic despre ce se întâmplă în organism din cauza AVC și la ce etape se poate interveni pentru a salva viața
  5. 3 advertoriale
  6. 1 pagină de Facebook a Campaniei cu grupuri pentru diferite vârste

Septembrie 2023 – februarie 2024

Campanie digitală pentru promovarea noilor centre primare de AVC

  1. banner web
  2. 11 postări (text+imagine)
  3. 11 portrete video ori scrise ale lucrătorilor medicali din aceste centre  Infogradic,
  4. harta celor 11 centre    

Septembrie 2023 – februarie 2024

Campanie de informare în școli privind recunoașterea semnelor AVC (public-țintă 2)

  1. poster (ro, ru)
  2. pliant (ro, ru)
  3. carnete și pixuri
  4. PPT pentru profesori (ro, ru)
  5. PPT pentru elevi (ro, ru)
  6. seturi de cadouri pentru câștigătorii concursurilor

Septembrie 2023 – februarie 2024

Focus group pre- campanie

Cercetare a calității mesajelor și materialelor care să aprecieze: claritatea, accesibilitatea, atractivitatea, memorabilitatea pentru grupurile-țintă; corespunderea mesajelor pentru canalele de distribuție.

August 2023

Focus group

post-campanie

Cercetare a impactului calitativ al campaniei sau dacă mesajele au fost recognoscibile, reținute, convingătoare pentru fiecare dintre grupurile-țintă și dacă reprezentanții grupurilor-țintă au fost sensibilizați ori chiar sunt dispuși să acționeze.

Martie 2024

Raport

cantitativ-calitativ (de impact al campaniei)

Raportul va conține date statistice cu privire la impactul cantitativ atins din postările, plasările, diseminările materialelor campaniei.

31 martie 2024

Durata de executare

Activitatea menționată va fi începe imediat ce va fi încheiat contractul de prestarea a serviciilor și va dura până la 31 martie 2024.

Toate materialele elaborate în limitele contractului trebuie predate comanditarului conform termenilor limită indicate în contract. 

Dosarul de aplicare va conține:

  • Profilul companiei (scurtă descriere 1 pagină);
  • Copia certificatului de înregistrare a companiei;
  • CV-urile personalului cheie implicat în realizarea campaniei;
  • Minim 5 exemple de spoturi video  (filmate) realizate de companie/agenție, indicând anul producției și organizația comanditară) (sub formă de link-uri),
  • Oferta financiară. Prețurile vor fi indicate în MDL, la cota TVA 0%.

Dosarul va fi expediat în atenția proiectului la adresa de email: info@viatasan.md

Data limită de aplicare ESTE EXTINSĂ până pe: 8 AUGUST 2023, ora 24:00. Propunerile primite după această dată nu vor fi considerate.

Candidații sunt rugați să prezinte oferta în MDL pentru realizarea produselor specificate în tabelul de mai jos.

 

Nr.

Descriere Servicii

Preț fără

TVA (20%), MDL

Suma TVA, MDL

Preț cu TVA (20%), MDL

Conformarea cu specificațiile tehnice

1.

Conceptul creativ și vizual al Campaniei, planul campaniei

 

 

 

 

2.

Spot video (public țintă primar și secundar)

 

 

 

Ofertanții vor comenta punctând devierile și excepțiile de la Termeni de Referință

3.

Spot audio (public țintă primar și secundar)

 

 

 

Ofertanții vor comenta punctând devierile și excepțiile de la Termeni de Referință

4

Alte produse (design și plasare)

 

 

 

Ofertanții vor comenta punctând devierile și excepțiile de la Termeni de Referință

5

PR. Evenimente & Merch

 

 

 

 

Ofertanții vor comenta punctând devierile și excepțiile de la Termeni de Referință

6

Campanie digitală privind recunoașterea de către populație a semnelor AVC

 

 

 

Ofertanții vor comenta punctând devierile și excepțiile de la Termeni de Referință

7

Campanie digitală pentru promovarea noilor centre primare de AVC

 

 

 

Ofertanții vor comenta punctând devierile și excepțiile de la Termeni de Referință

8

Campanie de informare în școli privind recunoașterea semnelor AVC (public-țintă 2)

 

 

 

Ofertanții vor comenta punctând devierile și excepțiile de la Termeni de Referință

9

Focus group pre- campanie

 

 

 

Ofertanții vor comenta punctând devierile și excepțiile de la Termeni de Referință

Mai multe detalii despre serviciile descrise mai sus (campania de comunicare) puteți solicita la adresa de email: lilia.onea@viatasan.md

[1] „Studiul privind cunoștințele, atitudinile, practicile şi comportamentul populației (KAP) privind bolile netransmisibile, factorii de risc şi solicitarea serviciilor de asistență medicală în Republica Moldova”, 2017 și 2020

GĂSIȚI ANUNȚUL PRIVIND CONCUSUL și pe CIVIC.MD - https://civic.md/anunturi/achizitii/72539-termeni-de-referinta-pentru-selectarea-unei-companii-agentii-de-creatie-care-sa-dezvolte-o-campanie-nationala-de-informare-si-sensibilizare-a-populatiei-privind-prevenirea-accidentului-vascular-cerebral-avc.html?fbclid=IwAR1AUZ8MQ6UB8rYpnniZ23e-NjhHhSOKPPd5mqGwoC4I5PYUmqgJTz-F5rE