De Ziua Mondială a Sănătății, Elveția a donat dispozitive medicale în valoare de peste o jumătate de milion de franci elvețieni pentru examinarea pacienților și depistarea complicațiilor bolilor cronice, prin intermediul proiectului moldo-elvețian „Viață sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile”. Donația a avut loc în două etape.
Evenimentul de donație pentru a doua etapă a avut loc la Centrul de Sănătate Strășeni. Donația a cuprins 197 de electrocardiografe și 445 de pulsoximetre. Dispozitivele medicale vor ajunge în sălile de triaj a 142 de Centre de Sănătate din 25 de raioane ale republicii *.
„Donația din partea Elveției pentru dotarea sălilor de triaj reprezintă un sprijin important pentru instituțiile medico-sanitare publice de asistență medicală primară și contribuie nemijlocit la creșterea calității asistenței medicale oferite pacienților”, a menționat la deschiderea evenimentului Ion Prisăcaru, Secretarul de Stat pe domeniul politici privind serviciile medicale integrate a Ministerului Sănătății al Republicii Moldova.
Dispozitivele donate pentru dotarea sălilor de triaj a Centrelor de Sănătate susțin procesele managementului integrat al bolilor cardiovasculare și a diabetului zaharat la adulți, prin aplicarea de către medicii de familie și asistenții medicali a Pachetului de intervenții esențiale PEN nr. 1 și PEN nr. 2.
„Dotarea cu dispozitive medicale și instruirea în protocoalele standardizate PEN nr.1 și PEN nr.2 sunt o parte din activități pe care le realizăm în colaborare cu partenerii noștri la nivel național și local. Actualmente, proiectul susține un Program comprehensiv de instruire în managementul diabetului zaharat, diagnosticul precoce al piciorului diabetic, acțiuni care vor fi complementate cu încă o donație, suplimentară, de microfilamente în următoarele luni.”, a subliniat Ala Curteanu, lidera Unității de Facilitare a proiectului „Viață sănătoasă”.
Din această etapă de donație, raionul Strășeni a primit 13 electrocardiografe și 27 de pulsoximetre pentru 8 Centre de Sănătate. „Centrul de Sănătate Strășeni are în subordine 17 Oficii ale Medicilor de Familie. Acum am primit 5 electrocardiografe și 15 pulsoximetre pe care le vom repartiza echitabil, ținând cont de dotările de care dispunem”, a spus Victor Bahnaru, directorul Centrului de Sănătate Strășeni, gazda evenimentului.
Electrocardiografele donate au 12 canale de măsurare, cu proprietăți de analiză, interpretare și stocare a datelor activității electrice a inimii. Pulsoximetrele care măsoară saturația cu oxigen din sânge pot fi utilizate în sălile de triaj și în condiții clinice. Ambele dispozitive sunt portative și sunt prevăzute pentru vizitele la domiciliu a medicilor de familie. Valoarea totală a donației din a doua etapă este de 330 670,00 Franci Elvețieni.
Prima etapă a donației în valoare de 237 128 Franci Elvețieni a fost repartizată către 67 de Centre de Sănătate din alte 10 raioane. *
Donațiile de dispozitive medicale pentru examinarea pacienților și depistarea complicațiilor bolilor cronice este parte a activităților proiectului „Viață sănătoasă: reducerea poverii bolilor netransmisibile” finanțat de Biroul de cooperare al Elveției și realizat de Institutul Elveției Tropical și de Sănătate Publică. Proiectul susține reformele Ministerului Sănătății și Agenției Naționale pentru Sănătate Publică din Republica Moldova. Elveția este unul dintre cei mai mari donatori bilaterali de granturi în sectorul de sănătate al Republicii Moldova.
*25 de raioane, a doua etapă - Anenii Noi, Basarabeasca, Cantemir, Călărași, Căușeni, Cimișlia, Dondușeni, Drochia, Dubăsari, Florești, Glodeni, Hâncești, Ialoveni, Leova, Nisporeni, Rezina, Râșcani, Sângerei, Strășeni, Soroca, Șoldănești, Telenesti, Comrat, Ceadâr-Lunga, Ocnița
*10 raioane, prima etapă – Briceni, Edineț, Fălești, Ungheni, Orhei, Criuleni, Ștefan-Vodă, Cahul, Taraclia, Vulcănești